Dacă în 2007 era mai avantajos să fii chiriaş decât
proprietar, deoarece ratele depăşeau cu mult chiria lunară, lucrurile
s-au modificat complet în ultimii doi ani, odată ce chiriile au început
să intre pe o pantă descendentă.
„În
2010, preţul chiriilor, precum şi rata lunară au continuat să scadă.
Astfel, chiriile au înregistrat scăderi medii de 25%, iar rata lunară o
scădere medie de 26%. Acest lucru a dus la menţinerea aceleiaşi situaţii
ca în 2009, când potenţialii cumpărători au decis că investiţia într-o
locuinţă proprie este de preferat în faţa unei chirii", se precizează
într-o analiză a portalului de anunturi imobiliare MagazinulDeCase.
De exemplu, o garsonieră din Militari, care în 2007 avea ca preţ
65.000 de euro, în 2010 se vinde la un preţ de 37.000 de euro, cu
28.000 de euro mai puţin. Se observă că şi rata bancară pentru un astfel
de imobil a scăzut de la 364 de euro la 171 de euro, atât datorită
sumei mai mici împrumutate cât şi scăderii accentuate a costurilor de
creditare . În acelaşi timp, chiria a scăzut de la 350 de euro la 220 de
euro.
Un apartament cu două camere situat în Colentina se vindea în
perioada de vârf a preţurilor cu 85.000 de euro, urmând ca până în 2010
preţul să scadă până la 60.000 de euro. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi
în cazul ratei lunare, care a ajuns de la 458 de euro la 278 de euro, şi
chiriei care a scăzut de la 430 de euro/lună la 295 de euro/lună.
Se înmulţesc chiriile
„Pe lângă avantajul dat de rata mai mică decât chiria, achiziţia unei
locuinţe într-o perioadă de criză poate fi privită şi ca o investiţie
eficientă. Cumpărând acum ieftin şi vânzând într-o perioadă de vârf a
preţurilor, profitul realizat poate depăşi considerabil costul
creditului contractat pentru achiziţionarea locuinţei", sunt de părere
consultanţii portalului.
Din 2007 până în 2010 volumul de anunţuri de închiriere din Bucureşti
a crescut de la o medie de 1.500 anunţuri pe lună la 2.600 pe lună.
Tendinţa proprietarilor este de a vinde mai puţin şi de închiria mai
mult în perioada de criză, nedorind să vândă la preţuri mult sub
valoarea celor din 2007.
„Această creştere poate fi privită şi ca o urmare a investiţiilor în
imobiliare în vederea închirierii acestora. Explicaţia este simplă:
ratele lunare se acoperă singure prin chirie", explică autorii analizei.
Sursa: Imopedia