Dată fiind preocuparea tot mai mare a oamenilor pentru
facturile la energie, tot mai mulţi dezvoltatori imobiliari au lansat
anul acesta proiecte de locuinţe care utilizează materiale de
construcţie alternative la cele clasice şi care asigură o eficienţă
energetică mai ridicată.
Dincolo
de casele din BCA sau cărămidă, materialele neconvenţionale ca lemn,
OSB (plăci din fibre orientate), oţel îşi fac tot mai mult loc pe piaţă.
Motivul: le asigură dezvoltatorilor costuri mai mici, iar clienţilor
cheltuieli reduse cu energia.
Costuri mai mici cu energia
Un astfel de proiect, cu materiale alternative care permit facturi la
energie cu circa 30-40% mai mici faţă de locuinţele clasice, este cel
lansat ieri de compania Ozone Homes. Planul prevede construcţia unui
complex rezidenţial în localitatea Tunari din nordul Capitalei, ce va
cuprinde aproximativ 40 de apartamente, dispuse în trei blocuri de tip
P+1.
Apartamentele vor fi cu două şi trei camere, cu suprafeţe construite
între 51 şi 74 mp, iar preţurile vor varia între 42.500 euro şi 63.750
euro, la care se adaugă 5% TVA. Locuinţele vor fi construite pe un
sistem de panouri structurale izolatoare (panouri SIP - Structurated
Insulated Panel). Acest sistem poate aduce economii la întreţinere
pentru o garsonieră (51 mp) de 652 lei/an, adică 19.548 lei în 30 de
ani, echivalentul a 15% din valoarea locuinţei, potrivit calculelor
firmei.
Rezistenţă la cutremur şi foc
Comparativ, o casă cu ziduri de cărămidă, de pildă, ar necesita de
două ori mai multă energie pentru încălzire, a declarat Andrew Prelea,
care controlează compania dezvoltatoare. "Românii nu-şi vor mai construi
locuinţe ca să arate altora ce case au ei, ci unele care să corespundă
nevoilor lor", spune Prelea. De asemenea, casele pot fi dotate cu
panouri solare şi vor folosi pompe de căldură care recuperează căldura
din aer.
Lucrările la primul bloc sunt programate să înceapă în primăvara anului viitor, urmând să fie gata, la cheie, în 3-6 luni.
Materialele folosite asigură rezistenţă mărită la incendii (120 de minute), cutremure sau vânt.
40% sunt economiile cu utilităţile care pot fi realizate, în funcţie şi de consum
OPŢIUNE
Locuinţele de oţel, o nouă variantă
Sistemele de construcţii bazate pe materiale neconvenţionale sunt
împrumutate din Statele Unite şi Canada. De pildă, în 2008, peste 55%
dintre opţiunile constructorilor americani s-au îndreptat către casele
construite pe structură metalică de oţel, potrivit unui studiu. În
România, şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) a construit case pe
această structură. Anul acesta, mai mulţi dezvoltatori au lansat astfel
de proiecte.
De pildă, compania de dezvoltare imobiliară Metropolitan Capital
Group anunţase în luna septembrie un proiect imobiliar de 170 de
locuinţe pe structură de oţel, al căror preţ variază între 21.012 euro,
pentru o garsonieră, şi 35.800 de euro, fără TVA, pentru un apartament
cu trei camere. Şi acestea au un timp de realizare redus - complexul ar
fi urmat să se ridice în trei luni. Costul de construcţie al unei astfel
de case se ridică la circa 400 euro/mp, fără teren şi utilităţi.
De asemenea, compania elenă Phoenix Real Estate a lansat un proiect
de locuinţe din panouri SIP, la Corbeanca. De altfel, şi reprezentanţii
Ozone Homes au anunţat ieri un alt posibil proiect, în parteneriat cu
alt investitor, de 265 de locuinţe ecologice, în sudul Capitalei, pe un
teren unde iniţial se dorea construcţia unui mall.
Sursa:Imopedia